Graba cu care Washingtonul şi Varşovia au semnat un acord privind instalarea în Polonia a unor elemente ale scutului antirachetă american arată că acest sistem este îndreptat împotriva Rusiei, a declarat, vineri, o sursă din Ministerul rus de Externe. Varşovia şi Washingtonul au ajuns, joi, la un acord prealabil privind desfăşurarea a zece interceptoare de rachete pe teritoriul Poloniei, în cadrul scutului american antirachetă, a anunţat premierul polonez, Donald Tusk, într-o intervenţie pentru postul de televiziune TVN. Acordul a fost semnat în contextul intensificării tensiunilor dintre Rusia şi Occident, din cauza crizei ruso-georgiene. SUA intenţionează să desfăşoare un scut antirachetă în Europa Centrală, pentru a împiedica eventuale atacuri din partea unor state precum Iranul sau Coreea de Nord.
Un oficial militar rus de rang înalt a avertizat vineri că, prin acceptarea instalării unor elemente ale scutului american antirachetă, Polonia devine o ţintă principală în eventualitatea unor atacuri împotriva acestui sistem. “SUA se ocupă de apărarea împotriva rachetelor a propriului stat şi nu a Poloniei. Astfel, Polonia, acceptînd instalarea acestor elemente, se expune la atacuri. Este pe cît se poate de adevărat. Ea devine ţinta unor contramăsuri. Astfel de obiective sînt distruse în mod prioritar”, a declarat adjunctul şefului Statului Major al Rusiei, Anatoli Nogoviţin, citat de agenţia Interfax. Acesta a adăugat în acest context că doctrina militară rusă permite folosirea armei nucleare în anumite cazuri. “Se specifică în mod clar că se poate recurge la aceasta împotriva statelor care dispun de armament nuclear, împotriva aliaţilor statelor care dispun de armament nuclear, dacă le ajută pe acestea din urmă, dar şi împotriva celor care primesc pe teritoriul lor armele nucleare ale altor state. Polonia nu poate ignora acest lucru”, a declarat generalul Anatoli Nogoviţin.
Rusia a anunţat vineri că acordul privind amplasarea unor elemente ale scutului american antirachetă în Polonia va deteriora relaţiile cu Moscova, deja tensionate din cauza conflictului pe tema Osetiei de Sud.