Polonia construiește aeroporturi fantomă cu banii europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polonia construiește aeroporturi fantomă cu banii europeni

Externe 14 Decembrie 2014 / 12:36 296 accesări

Uniunea Europeană a dat Poloniei peste 100 milioane de euro pentru a construi cel puțin trei aeroporturi fantomă în zone unde nu există suficienți pasageri pentru a justifica aceste aeroporturi, transmite Reuters. Polonia nu este singura țară din Europa care a construit aeroporturi în încercarea de a atrage zboruri. Însă ce este izbitor în cazul Poloniei este că țara a beneficiat de fonduri de la UE pentru aceste proiecte. Potrivit cifrelor furnizate de Comisia Europeană, în perioada 2007-2013, Polonia a primit de la UE fonduri de 615,7 milioane de euro special pentru aeroporturi. Este vorba de o sumă dublă comparativ cu următorul mare beneficiar la acest capital, Spania, și mai mult decât sumele primite de o treime din toate statele membre pentru aeroporturi. Cele mai mari probleme sunt la noul terminal internațional de la aeroport de la Lodz, unde în 2013 numărul de pasageri a fost mai mic cu aproape un milion decât se preconiza. Într-o zi relativ aglomerată din timpul verii doar patru zboruri au ajuns și patru au plecat de pe acest aeroport. Jacek Krawczyk, fost președinte al consiliului de administrație de la compania aeriană poloneză LOT susține că Polonia nu a avut performanțe mai proaste decât alte state UE la construirea de aeroporturi însă sumele mari pe care a încercat să le absoarbă de la UE într-un timp scurt este de vină pentru unele probleme. Krawczyk subliniază că în cazurile în care lucurile nu au mers, nu a fost vorba de corupție, ci de priorități greșite. Între 2007 și 2013, Uniunea Europeană a promis finanțare pentru a construi și moderniza 12 aeroporturi în Polonia. Însă unele prognoze care au stat la baza acestor planuri au fost mult prea ambițioase. Guvernul de la Varșovia nu a dezvăluit prognozele sale pentru numărul de pasageri însă în cazul a trei aeroporturi, Lodz, Rzeszow și Lublin, incluse într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene de ministrul polonez de Externe arată că autoritățile poloneze mizau un număr combinat de peste trei milioane de pasageri pe an. În 2013 numărul real a fost de doar 1,1 milioane. Împreună investițiile în cele trei aeroporturi s-au ridicat la 245 milioane de euro dintre care 105 milioane de euro au venit de la UE și restul de la guvernul polonez, autoritățile locale și operatorii aeroportuari. Polonia a aderat la UE în 2004 și în așteptarea injecțiilor masive de fonduri comunitare în perioada 2007-2014, autoritățile de la Varșovia au pus la punct un plan strategic pentru aviația civilă. Responsabil pentru acest plan a fost Andrzej Korzeniowski, de la Ministerul Transporturilor. Privind în urmă, Korzeniowski susține că programul său de 160 de pagini a fost unul bun, dar a avut un mare defect pentru că lăsa autoritățile locale să decidă unde vor fi construite noile aeroporturi și cât de mari ar trebui să fie. 'Aceasta este greșeala pentru care plătim acum. Autoritățile locale au decis că pot face ce vor' a apreciat Andrzej Korzeniowski.



12