Polonia nu va fi inclusă în Visa Waiver până la sfârşitul anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polonia nu va fi inclusă în Visa Waiver până la sfârşitul anului

Externe 10 Martie 2012 / 00:00 313 accesări

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a admis, după discuţii cu omologul său polonez, Radoslaw Sikorski, că SUA nu vor include Varşovia în programul Visa Waiver până la sfârşitul lui 2012, aşa cum promisese Barack Obama în decembrie. Obama va candida, în noiembrie, pentru un al doilea mandat la Casa Albă. La sfârşitul lunii mai a anului trecut, preşedintele american a anunţat, la Varşovia, că doreşte o modificare în ceea ce priveşte criteriile de intrare în Visa Waiver, prin care nu va mai fi luată în considerare rata de refuzuri a vizelor, ci proporţia de persoane care depăşesc şederea legală în SUA. Proporţia acestor persoane nu va trebui să depăşească 3%. Ulterior, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a arătat că în cazul în care această lege va trece în Congres în forma susţinută de preşedintele Obama, ar putea avea o implicaţie pozitivă asupra participării României la programul Visa Waiver.

În prezent, pentru ca o ţară să fie inclusă în programul Visa Waiver - prin care este eliminată obligativitatea obţinerii în prealabil a unei vize de intrare în SUA - ia în calcul, ca principal criteriu, rata respingerii solicitărilor de viză formulate de cetăţenii respectivei ţări. Rata de respingere a vizelor nu trebuie să depăşească 3%. Conform ultimelor date publicate de Departamentul de Stat la sfârşitul anului 2011, România a avut, în anul fiscal 2011, o rată de respingere de 22,4 %. Ministerul român de Externe aşteaptă cu încredere rezultatele procesului legislativ în curs, din SUA, de modificare a criteriilor de acces în programul Visa Waiver, în condiţiile în care pragul actual de 3% al ratei de refuz al solicitărilor de viză este, în mod obiectiv, extrem de dificil de atins.

Taguri articol


12