Polonia şi Ungaria, împreună împotriva UE!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Polonia şi Ungaria, împreună împotriva UE!

Externe 13 Septembrie 2018 / 16:27 630 accesări

Polonia, cea mai mare ţară fostă comunistă din Uniunea Europeană, afirmă că se va opune oricăror sancţiuni impuse de blocul comunitar Ungariei, al cărei guvern este acuzat că încalcă regulile UE privind democraţia, relatează Reuters. "Fiecare ţară are dreptul său suveran de a face reformele interne pe care le consideră potrivite", a precizat Ministerul de Externe polonez într-un comunicat transmis miercuri seară. Guvernul conservator de la Varşovia este la rândul său sub tirul criticilor Bruxellesului privind o serie de măsuri care sunt văzute ca o încălcare a independenţei justiţiei. "Acţiunile împotriva statelor membre nu fac decât să adâncească diviziunile din cadrul UE, sporind lipsa de încredere actuală a cetăţenilor în instituţiile europene", se mai arată în comunicat.

Parlamentul European a votat miercuri pentru sancţionarea Ungariei pentru neglijarea normelor privind democraţia, drepturile civile şi combaterea corupţiei, în prima încercare de a declanşa un proces care s-ar putea încheia cu activarea Articolului 7 din Tratatul UE, ce presupune suspendarea dreptului de vot în cadrul blocului comunitar al statului membru vizat.

De la preluarea puterii în 2010, premierul ungar Viktor Orban s-a folosit de majoritatea sa parlamentară pentru a pune presiune asupra justiţiei, mass-media şi organizaţiilor non-guvernamentale. El a fost de asemenea cel mai vocal oponent al politicii de deschidere faţă de refugiaţi promovate de cancelarul german Angela Merkel şi de alţi lideri din UE.



12