În ultima perioadă constănţenii au făcut mai multe sesisări la organele abilitate în care s-au plâns că în zona Faleză Nord există un miros de nesuportat ce vine dinspre zona plajei. Autorităţile au făcut mai multe verificări şi au încercat să stabilească dacă vorbim despre o poluare şi cine este vinovat pentru aceasta.
În continuare vă prezentăm ce au transmis reprezetanţii instituţiilor care au făcut verificări:
"Ca urmare a informațiilor apărute în presă, potrivit cărora în mare au fost deversate ape uzate menajere prin conducta pluvială aparținând S.C. RAJA S.A., facem următoarele precizări:
În data de 29 septembrie 2016, S.C. RAJA S.A. a fost informată că, în zona plajei Faleză Nord din Constanța, apa mării este poluată cu dejecții care emană un miros persistent. Mai multe echipe ale societății s-au deplasat aseară la fața locului, împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu, au efectuat verificări și au prelevat probe din apa mării, în vederea determinării cauzei probabile care a generat această situație.
În cursul zilei de astăzi, 30 septembrie 2016, au fost reluate verificările impreuna cu inspectorii Gărzii de Mediu și ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral.
Specificăm că S.C. RAJA S.A. nu deţine ȋn zonă nici o intalaţie de evacuare a apelor uzate, ci doar o o conductă de evacuare pentru ape pluviale cu diametrul de 600 mm. Aceasta a fost controlată minuțios, constatându-se că nu prezintă acumulări de apă, fapt confirmat și de reprezentanții celor două instituții.
În urma analizelor preliminare, s-a stabilit că ar putea fi vorba despre o poluare accidentală cu ape uzate, creată cel mai probabil de o ambarcațiune sau o vidanjă a unei societați comerciale care asigură vidanjarea imobilelor fără sistem de canalizare. Aceasta a determinat dezvoltarea unei mase de alge marine, colectate de curenți în golful creat în urma reabilitării plajelor, care au intrat în putrefacție.
Având în vedere implicarea socială de care S.C. RAJA S.A. a dat dovadă de-a lungul timpului, compania și-a asumat sarcina de a îndepărta vegetația marină aflată în descompunere, la momentul actual acțiunea de igienizare fiind aproape finalizată", au transmis reprezentanţii S.C. RAJA S.A.
"În urma prelevării de apă din Marea Neagră, în vederea verificării calității apei prin analize chimice și biologice, specialiștii Administrației Bazinale Dobrogea Litoral, în urma primelor rezultate, au constatat că apa de mare este puternic depreciată calitativ din cauza unei deversări accidentale de ape uzate menajere", a susținut Marieta Iorga, purtătorul de cuvânt al ABADL, pentru Neptun TV.
"În zonă mai există o conduct pluvială care, în urma verificărilor, s-a depistat că două blocuri din zona Faleză Nord s-au racordat ilegal", a susținut şi șeful Gărzii de Mediu Constanța Marian Râşnoveanu, citat Neptun TV.