LOVITURĂ RATATĂ. Câteva sute de litri de motorină s-au deversat, ieri, în Marea Neagră, după ce hoţii de combustibil au spart o conductă de transport produse petroliere aparţinând societăţii Oil Terminal. Din primele cercetări efectuate în acest caz de poliţiştii constănţeni a reieşit că incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi. „Persoane neidentificate au intrat în căminul unei canalizări RAJA aflată la intersecţia străzilor Amurgului şi Pandurului, din cartierul constănţean Km 5. În interiorul acesteia, ei au săpat un tunel orizontal cu o lungime de aproape şase metri până au ajuns sub conductele noastre. Credem că aveau informaţia falsă potrivit căreia conducta era goală. Hoţii au găurit, însă, conducta într-o zonă în care aceasta face un fel de curbură şi unde se acumulează motorină. Din această cauză, în momentul în care au spart conducta pentru a monta instalaţia artizanală, a ţâşnit motorină şi suspecţii au fugit. Din păcate, motorina s-a scurs în calalizare, iar de acolo, în conducta de colectare a apelor pluviale, care are ca punct de vărsare dana 84 a Portului Constanţa. Primele irizaţii de motorină au început să apară după aproape patru ore de la acest incident. Din cercetările noastre a reieşit că s-au scurs cel mult 500 de litri de motorină“, a declarat directorul general al societăţii Oil Terminal, Silviu Wagner. Marţi seara, echipele de intervenţie ale Oil Terminal au reparat spărtura din conductă şi au astupat tunelul săpat de hoţi.
ACŢIUNE DE DEPOLUARE. În dana 84 au fost trimise, de la primele ore ale dimineţii, două nave de depoluare, una a Oil Terminal, iar cealaltă a Administraţiei Portului Constanţa, pentru colectarea reziduurilor petroliere. „În zona danei 84 era montat de mai multă vreme un baraj pentru că, de mai bine de un an, în acest loc se infiltrează în acvatoriul portuar reziduuri petroliere. De această dată a fost vorba de o cantitate de motorină provenită din conductele Oil Terminal, care a ajuns în port prin conductele RAJA. În acest fel s-a reuşit ca poluarea să fie ţinută sub control. Noi am făcut, în urmă cu aproape o săptămână, o adresă către Prefectură şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral pentru a prezenta această problemă şi pentru găsirea unor soluţii având în vedere poluarea permanentă din acestă zonă“, a declarat Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanţa. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii constănţeni pentru identificarea şi reţinerea hoţilor care au spart conducta Oil Terminal.