Poluare cu ţiţei la Basarabi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poluare cu ţiţei la Basarabi

Justiție 16 Ianuarie 2007 / 00:00 716 accesări

Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au fost sesizaţi, duminică, de producerea unei poluări accidentale cu ţiţei în zona Popasului turistic Basarabi. „Pe una dintre conductele de transport ţiţei a societăţii Conpet SA a fost depistată o instalaţie montată în scop infracţional. Printr-un furtun prin care se pompa combustibil, aprox. o mie litri de produs petrolier s-a scurs pe sol. Suprafaţa afectată de poluare este de circa o mie metri pătraţi, atît cultură de viţă de vie, cît şi sol", a declarat comisarul şef Vasile Petro. El a adăugat că butucii de vie nu se vor usca pentru că nu erau în perioada de vegetaţie. „Nu este pentru prima dată cînd culturile sînt afectate de poluările accidentale. Important este că s-a intervenit operativ prin întreruperea pompării produsului, remedierea avariei şi vidanjarea ţiţeiului colectat în gropi săpate în sol”, a explicat Vasile Petro. Potrivit şefului Gărzii de Mediu Constanţa, aceasta nu este prima poluare accidentală produsă anul acesta. „Prima poluare pe 2007 s-a înregistrat săptămîna trecută, în dana 66 din Portul Constanţa, în zona de operare a societăţii Minmetal. În timpul operaţiunilor de descărcare a navei cipriote "Milos", ca urmare a manipulării defectuoase a unui utilaj, a fost poluat cu praf de cărbune cheul danei şi acvatoriul portuar”, a spus Petro. Deşi comisarii de mediu au efectuat mai multe controale, în primele două săptămîni ale anului nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

Taguri articol


12