TERRA, MAI APROAPE DE CATASTROFĂ Cota celui mai important gaz cu efect de seră din atmosferă, dioxidul de carbon, a depăşit un prag temut, atingând un nivel nemaivăzut pe Terra de câteva milioane de ani. Aparatele de monitorizare au raportat că s-a atins un nivel mediu zilnic ce depăşeşte pragul de 400 de părţi per milion, ceea ce reaminteşte că eforturile pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, începute în urmă câteva decenii, par să se clatine. Niciodată în ultimele trei milioane de ani nu s-a mai înregistrat pe Terra un astfel de nivel, evenimentul precedent având loc înainte ca oamenii să evolueze. Oamenii de ştiinţă cred că această creştere anunţă schimbări decisive de climă şi la nivelul oceanului planetar.

Noua măsurătoare a fost realizată pe data de 9 mai, de instrumentele situate pe Mauna Loa, vulcanul din Hawaii recunoscut drept kilometrul zero al măsurătorilor dioxidului de carbon din aer. Aparatele pot colecta, de pe vârful vulcanului, aer proaspăt care a călătorit mii de kilometri deasupra Oceanului Pacific, producând astfel o mărturie a creşterii nivelului de dioxid de carbon din aer ce a fost observată în ultima jumătate de secol. Un nivel al dioxidului de carbon mai mare de 400 de părţi per milion a fost observat pentru prima dată în Arctica, anul trecut, dar prima zi în care pragul de 400 a fost depăşit ca medie a măsurătorilor efectuate de-a lungul a 24 de ore a fost joi. Dioxidul de carbon creşte şi scade de-a lungul unui ciclu sezonal, nivelul urmând să scadă sub 400 în cursul acestei veri, pe măsură ce dezvoltarea copacilor din emisfera nordică va duce la absorbirea a zece miliarde de tone de carbon din aer.

EVOLUŢIE SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII Datorită bulelor de aer blocate în gheaţa din Antarctica, cercetătorii ştiu că în ultimii 800.000 de ani, nivelul dioxidului de carbon din aer a oscilat între două valori apropiate, de la 180 de părţi per milion în timpul erelor glaciare până la 280 de părţi în timpul perioadelor calde. Dovezile atestă că temperatura globală şi nivelul dioxidului de carbon prezintă o legătură strânsă. De-a lungul întregii civilizaţii umane, cei circa 8.000 de ani, nivelul dioxidului de carbon a fost relativ stabil în apropiere de pragul superior. Arderea combustibilor fosili a provocat o creştere cu 41% a nivelului gazului cu efect de seră în perioada de la debutul revoluţiei industriale, echivalentul unei clipe ca durată geologică, iar clima începe să reacţioneze.

EGALITATE PENTRU TOŢI Guvernele încearcă din 1992 să restrângă emisiile de gaze cu efect de seră, dar departe de a obţine o încetinire a ritmului, emisiile cresc în pas accelerat, din cauza creşterii economice rapide în ţările aflate în curs de dezvoltare. Oamenii de ştiinţă se tem că nivelul gazului s-ar putea tripla înainte să fie adus sub control. Măsurătorile indirecte au sugerat că ultima oară când nivelul dioxidului de carbon a fost atât de ridicat a fost acum trei milioane de ani, în Pliocen. Cercetările realizate de geologi arată că atunci, clima era mult mai caldă decât astăzi, calotele glaciare erau mai mici şi nivelul oceanului planetar era cu până la 18-24 de metri mai sus. Experţii se tem că omenirea accelerează o întoarcere la astfel de condiţii şi miliarde de oameni vor fi afectaţi. Comunitatea internaţională a adoptat o ţintă oficială pentru a limita daunele provocate de încălzirea globală, ceea ce necesită, conform ultimelor estimări, ca emisiile să înceteze în momentul în care se atinge pragul de 450. Cu toate acestea, multe ţări au refuzat să adopte ţinte naţionale obligatorii, printre care SUA sau China. Oamenii de ştiinţă afirmă că este nevoie urgent de amplificarea eforturilor, altfel, ţinta de a limita încălzirea va deveni imposibil de atins fără tulburări economice majore.

Măsurătorile dioxidului de carbon din aer pe Mauna Loa şi în alte locaţii au început la sfârşitul anilor \'50, fiind efectuate de Charles David Keeling. Atunci, s-a identificat un nivel de 315 părţi per milion. Analiza sa a dovedit existenţa unei tendinţe de creştere ce poartă astăzi numele de Curba lui Keeling. Ulterior, oamenii de ştiinţă au arătat că efectul era provocat de arderea combustibilor fosili.