Aproximativ o treime din apa Mării Chinei de pe coasta provinciei Guangdong este grav poluată, ameninţînd dezvoltarea economică a regiunii. Potrivit Administraţiei Oceanice de Stat din China, milioane de tone de poluanţi au fost aruncate, anul trecut, în regiunile de coastă prin estuarele deltei rîului Pearl. În urma cercetărilor s-a descoperit că 10.620 de kilometri pătraţi de suprafaţă marină din apropierea coastei a fost poluată anul trecut, cu 14% mai mult faţă de anul precedent. Delta rîului Pearl a fost cea mai poluată regiune în ultimii şase ani, iar analizele pe termen lung arată că situaţia se înrăutăţeşte. Cel puţin două milioane de tone de substanţe poluante şi 6,1 milioane de tone de apă menajeră s-au scurs în mare, anul trecut, prin opt mari estuare ale deltei rîului Pearl, printre care chimicale precum fosfaţi şi azot. Majoritatea chimicalelor provin din apele menajere. Dintre cele 14 oraşe costiere ale provinciei Guangdong, 13 şi-au depăşit limitele de descărcare a apei menajere. Poluarea începe să afecteze industriile de pescuit şi acvacultură din oraşele costiere ale provinciei Guangdong.
Pentru îmbunătăţirea calităţii apei mării, Administraţia Oceanică de Stat din China va amenaja cîteva zone de protecţie a vietăţilor marine şi va încuraja şi toate oraşele costiere să protejeze vietăţile marine prin intermediul mangrovelor. În cele din urmă, eforturile autorităţilor locale vor fi comparate, urmînd ca la sfîrşit să fie anunţate cel mai bun şi cel mai ineficient demers.