O peliculă de produs petrolier a fost sesizată pe 12 septembrie, la orele 19.00, pe cursul de apă Taşaul. SC Petromar SA, prin observatorul din zona localităţii Piatra, din judeţul Constanţa, a informat Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) asupra acestui fapt, iar reprezentanţii instituţiei s-au deplasat în zona indicată. Aici au confirmat existenţa unei pelicule de produs pe o lungime de 15-20 m, care nu are legătură cu conducta SC Petromar SA, poziţionată la aproximativ doi km distanţă de pîrîu. În cursul dimineţii de 13 septembrie, în urma verificărilor, s-a constatat că există porţiuni cu produs petrolier şi porţiuni cu irizaţii pe o lungime de aproximativ un kilometru în aval de zona depistată seara. O echipă a DADL, împreună cu reprezetanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor au intervenit şi au împrăştiat material absorbant. DADL a informat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa. Cu sprijinul SC PETROMAR SA s-au montat 14 baraje absorbante de 3 metri, în 9 locuri, ultimul baraj flotant antipoluant de aproximativ 20 metri fiind poziţionat aproape de gura de vărsare în lacul Taşaul. Din primele cercetări nu s-a putut identifica poluatorul. Inspecţia Teritorială a Apelor şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa fac cercetări pentru identificarea celor care au produs această poluare.