Poluarea din Marea Neagră, monitorizată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poluarea din Marea Neagră, monitorizată

Justiție 21 Septembrie 2010 / 00:00 371 accesări

Comisarii de mediu continuă să monitorizeze SC Electrocentrale Bucureşti SA - Sucursala Electrocentrale Constanţa, în cazul poluării acvatoriului portuar (dana 34 a Portului Constanţa). „În urma controlului efectuat de comisarii de mediu, împreună cu inspectorii Administraţiei Bazinale Dobrogea Litoral, s-au stabilit măsurile necesare pentru gestionarea fenomenului de poluare în vederea stabilizării, depoluării şi ecologizării zonei şi instalaţiilor afectate, instalaţii aparţinând atât Sucursalei Electrocentrale Constanţa cât şi SC RAJA SA”, a declarat comisarul şef din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, Vasile Petro. Sucursala Electrocentrale Constanţa a fost amendată cu 60.000 de lei, reprezentanţii societăţii urmând să plătească şi cheltuielile de depoluare. În perioada următoare, comisarii de mediu vor continua monitorizarea zonei afectate şi a activităţii desfăşurate de Sucursala Electrocentrale Constanţa, pentru a verifica modul în care sunt îndeplinite măsurile impuse.

Taguri articol


12