În România, când vine vorba de poluarea mediului diferenţa dintre criminalitatea reală şi cea sancţionată este de câteva mii de dosare, între anii 2011-2016 fiind trimise în judecată doar patru rechizitorii, alte peste 1.300 de dosare penale fiind închise, arată o analiză a Parchetului General.

Defrişări abuzive, spaţii verzi îngropate sub ansambluri de birouri şi locuinţe, aer şi râuri otrăvite- sunt doar câteva dintre acţiunile care pun în pericol grav sănătatea, viaţa oamenilor, animalelor şi a plantelor. Sunt fapte de degradare a mediului, sancţionate şi pedepsite potrivit legilor penale.

“În România pare să fie însă, în acest domeniu, o diferenţă între criminalitatea reală şi cea descoperită şi sancţionată”, arată un studiu făcut recent de Parchetul General al României, semnat de Augustin Lazăr, procurorul general, şi procurorul Elena Giorgiana Hosu, fosta şefă a DIICOT.

Aceştia au ajuns la concluzia de mai sus după ce au analizat soluţiile emise de procurorii de caz, în dosarele privind fapte de poluare a mediului, din cadrul celor 15 parchete de pe lângă curţile de apel şi unităţile subordonate. Au fost consultate dosarele din perioada 2011-2016, mai exact peste 1.300 de anchete.

În perioada menţionată mai sus, doar patru astfel de dosare au fost soluţionate cu rechizitorii şi trimise în judecată pentru decizii definitive din partea judecătorilor.

Alte 1.312 dosare ce priveau fapte de poluare a mediului au fost clasate, s-a renunţat la urmărirea penală, s-au dat decizii de scoatere de sub urmărire penală sau încă nu au fost soluţionate, la nivelul parchetelor.

Dintre parchete din ţară, cele mai multe astfel de cazuri sunt la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit datelor din studiu, aici, între 2011-2016, au fost 94 de dosare la care s-a renunţat, 83 clasate, în 14 s-a dat scoatere de sub urmărire penală, în opt neîncepere a urmăririi penale, iar 64 sunt încă în lucru, niciunul trimis în judecată.

În cei cinci ani singurele rechizitorii trimise în instanţă au fost la Parchetul Curţii de Apel Bacău (1), Parchetul Curţii de Apel Galaţi(2), Parchetul Curţii de Apel Oradea(1).

Cei de la Parchetul General susţin în studiu că durata de soluţionare a acestor cauze, în mare lor majoritate, este între șase luni şi un an de la sesizare, cele mai multe fiind sesizări din oficiu ale procurorilor, câteva excepţii fiind sesizări trimise de Garda de Mediu, Administraţia Apelor Române, Comisariatul de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului.

Potrivit analizei, acestea s-ar fi închis pentru că “cuantumul, felul pedepsei, lipsa interesului public se suprapun cu cele ce făceau posibilă stabilirea în concret a gradului de pericol social al infracţiunii.”

“Soluţiile adoptate de procurorii de caz(renunţare la urmărirea penală, scoaterea de sub urmărire penale în temeiul art. 18 C.pen din 1969, clasare în temeiul art.18 C. Pen din 1969, neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 18 C.pen din 1969) sunt legale şi temeinice , decizia de netrimitere în judecată a fost în toate cazurile fundamentată şi oportună.Situaţia de fapt a fost corect stabilită în toate cazurile, au fost corroborate probele administrate, astfel încât procurorul de caz a putut ajunge la concluzia că trimiterea în judecată nu este necesară pentru apărarea şi garantarea valorilor fundamentale consecrate de Constituţia României, republicată.”, se arată în concluziile studiului.

Cei de la Parchetul General susţin, tot ca o concluzie, că actele normative au fost des modificate, sunt greoaie şi nesistematizate şi nu oferă “un instrument util procurorului de caz, fiind expresia unei viziuni neunitare asupra sancţiunilor de drept al mediului.”