Angajaţii Serviciului de Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Constanţa au intervenit, ieri, să taie un copac care era înclinat periculos din cauza vântului care, în ultima perioadă, a bătut foarte puternic. Sesizarea către Primărie a venit de la locatarii de pe strada Prelungirea Liliacului din cartierul Km 4-5. Ei au cerut reprezentanţilor autorităţilor locale să taie copacul pentru că se temeau să nu cadă în parcarea din apropiere unde erau staţionate mai multe maşini. Acţiunea de tăiere a arborelui nu a durat mai mult de 30 de minute. Lucrătorii serviciului au folosit macaraua pentru a putea ajunge în vârful pomului, a lega crengile, a-l tăia şi pentru a-l pune, în siguranţă, la pământ. Şeful Serviciului de Igienă Publică şi Spaţii Verzi din cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală care funcţionează în Primăria Constanţa, George Coman, a declarat că intervenţia din cartierul Km 4-5 s-a derulat fără probleme. „Pomul înclinat de pe strada Prelungirea Liliacului risca să cadă pe maşini dacă nu interveneam prompt. Intenţia noastră este să prevenim evenimente neplăcute, mai ales că vremea rea continuă şi în perioada următoare. De altfel, două echipe ale Serviciului de Spaţii Verzi au fost astăzi (n.r. - ieri) pe teren pentru a inspecta situaţia arborilor din oraş”, a declarat şeful serviciului din cadrul Primăriei. Reprezentanţii Serviciului de Spaţii Verzi rămân în alertă şi în zilele următoare pentru a putea interveni la orice oră din zi şi din noapte. „Cât timp ţine vremea rea, două echipe ale Primăriei sunt pregătite să intervină la orice oră din zi şi din noapte la solicitările constănţenilor”, a mai declarat Coman.