Pomenirea Sfinţilor 40 de mucenici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pomenirea Sfinţilor 40 de mucenici

Justiție 08 Martie 2012 / 00:00 492 accesări

Biserica Ortodoxă pomeneşte, mâine, martiriul Sfinţilor 40 de mucenici. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, începând cu ora 16.00, Taina Sfântului Maslu la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, iar de la ora 18.00 va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Sfinţii 40 de mucenici din Sevastia au fost soldaţi romani ce au primit moartea mucenicească în vremea împăratului Liciniu, în secolul IV. Ca urmare a faptului că nu au acceptat să aducă jertfă zeilor, cei 40 de tineri au fost aduşi la marginea lacului Sevastiei şi aruncaţi dezbrăcaţi în apele îngheţate. Pe malul lacului era amenajată o baie caldă pentru cei ce s-ar fi lepădat de Hristos şi s-ar fi închinat zeilor. Doar unul dintre soldaţi, mai slab în credinţă, a ieşit din apa îngheţată şi, imediat ce a intrat în baia încălzită, a murit. În locul lui şi-a mărturisit credinţa în Hristos unul dintre gardieni, care s-a alăturat celorlalţi 39. Cu toţii au primit cununa muceniciei.



12