Pompierii de la ISU care au intervenit în noaptea incendiului din clubul Colectiv vor fi audiaţi în dosarul de la parchetul militar. Dosarul a fost deschis după ce au apărut în presă înregistrări cu modul haotic în care au acţionat pompierii în primele minute de la sosirea la ...
Un incendiu puternic a izbucnit în Rezervaţia Delta Dunării. Sute de hectare de vegetaţie au fost cuprinse de flăcări, iar incendiul s-ar putea extinde şi la casele localnicilor. Potrivit primelor informaţii oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să ...
Un bătrân din satul Agighiol, judeţul Tulcea, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu. Bătrânul, în ...
Un tragic accident rutier cacre s-a soldat cu trei victime decedate a avut loc luni dimineața pe șoseaua dintre localitățile Gălbiori și Crucea, pe DN2A, județul Constanța. La locul accidentului au intervenit pompierii Stației Hârșova cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare ...
O tragedie a avut loc sâmbătă, în Portul Constanţa Sud Agigea. Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a murit în timp ce se afla într-o macara, la 30 de metri înălţime, conform romaniatv.ro. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...
Sute de persoane sunt date dispărute, iar multe dintre ele e posibil să fi murit, după ruperea unui baraj pe râul Mekong, în sud-estul statului Laos. Barajul rupt este al unei hidrocentrale din privincia Attapeu, iar apa a inundat nu mai puţin de şase sate, estimându-se că aproximativ 6.600 de ...
Pompierii din cadrul ISU "Dobrogea" au fost alertați, duminică seara, în cazul unei persoane aflate în pericol de înec, în Balta Cainaci din localitatea Tuzla. La fața locului se deplasează o ambarcațiune de la Stația Tuzla și o autospecială de pompieri.
Peste 175 de pompieri, pădurari şi voluntari intervin, duminică, în loalitatea Asău, judeţul Bacău, pentru stingerea unui incendiu de litieră care se manifestă pe şase hectare cu degajări de fum. Accesul în zonă se face extrem de greu, terenul fiind accidentat, iar pădurea deasă. Sunt multe ...
Pompierii de la ISU „Dobrogea“ au fost chemați să intervină la un puternic incendiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe 21 aprilie. Incendiul a cuprins un lanț de magazine situate în Piața Roșie, din municipiul Constanța, pe strada Brizei, în cartierul Poarta ...
O puternică explozie s-a produs sâmbătă dimineaţă la o casă din Năvodari, două persoane fiind rănite. Anca Chiriţă, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea, a declarat că explozia nu a fost urmată de incendiu, astfel încât nu a fost necesar ca pompierii chemaţi la faţa locului să ...
Şoferul unui autobuz, care transporta nuntaşi, a pierdut controlul asupra vehiculului în momentul în care se afla pe un pod, iar autobuzul a căzut într-un râu de la înălţimea de opt metri. Cel puţin 28 de persoane, majoritatea femei şi copii, au murit, marţi, în urma ...
Sute de excursionişti şi turişti au fost salvaţi de pompieri şi poliţie după izbucnirea mai multor incendii în Parcul Naţional Regal din Australia, situat la sud de Sydney, au declarat duminică responsabili locali, citaţi de DPA. Pompierii locali încearcă în prezent să stingă două ...
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbără spre duminică, la Centrul de plasament „Antonio“ din municipiul Constanţa, fiind afectată o anexă aflată în curte. În centrul respectiv se află 63 de copii, dar nu a fost nevoie de evacuarea lor. Nu au fost persoane ...
Pompierii de la ISU „Dobrogea“ au intrat în alertă duminică la prânz, în ajunul Crăciunului, după ce au fost solicitați să stingă un incendiu ce a cuprins o casă situată pe bulevardul Tomis, la ieşire din Constanţa, vizavi de magazinul Dedeman. Fumul s-a împrăștiat ...
Urgență pentru pompierii Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al Județului Constanța în această dimineață. Au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un autoturism parcat pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța, în zona ...
Luni dimineață, pompierii de la ISU „Dobrogea“ au fost chemați de urgență să lichideze un incendiu la o casă în Cernavodă, pe strada Spiru Haret, nr. 20. Vom reveni cu amănunte.