Pompierii au aflat cauza dezastrului de la Complexul „Histria”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pompierii au aflat cauza dezastrului de la Complexul „Histria”

Eveniment 05 Martie 2014 / 00:00 3258 accesări

Aproape 140 de magazine făcute scrum, trei maşini mistuite de flăcări, afaceri năruite, oameni disperaţi. Acesta a fost bilanţul cumplitului incendiu care a distrus din temelii, în luna decembrie a anului trecut, Complexul en-gros „Histria”, de pe bulevardul Aurel Vlaicu. După producerea catastrofei, s-au vehiculat numeroase ipoteze legate de cauzele care au provocat-o. Ieri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” au dat publicităţii raportul final: dezastrul a fost provocat din cauza unor nereguli de natură electrică. După aproape trei luni de cercetări, comisia care a analizat acest caz a ajuns la o concluzie clară. „Specialiştii au avut, iniţial, ca ipoteze nerespectarea proiectului în ceea ce priveşte instalaţia electrică şi, în al doilea rând, conductorii subdimensionaţi. Expertizele şi probele din teren au arătat, însă, că incendiul a fost provocat din cauza suprasarcinii. Dacă, în timpul anului, în complex era înregistrat un consum în jur de 6.000 de KW, în sezonul rece această valoare creştea de aproape patru ori“, a declarat prim-adjunctul inspectorului-şef al ISU „Dobrogea“, maior Vlăduţ Ion. În acelaşi timp, reprezentanţii ISU „Dobrogea“ spun că întocmirea acestui raport a fost o procedură de durată pentru că, timp de câteva săptămâni, specialiştii din comisie nu au avut acces la probele din dosar. Asta pentru că pompierii care au intervenit, pe 19 decembrie, pentru a stinge flăcările au fost acuzaţi de distrugere de către mai mulţi proprietari de magazine.

FLĂCĂRI DIN INFERN Timp de mai bine de nouă ore s-au luptat pompierii, la sfârşitul anului trecut, pentru a stinge incendiul care a făcut scrum Complexul „Histria”. Militarii care au intervenit atunci spuneau că nu au putut să ţină pe loc focul din cauza accesului aproape imposibil, lipsei hidranţilor şi a materialelor extrem de uşor inflamabile. Bilanţul dezastrului a fost de 140 de standuri distruse în totalitate, de pe o suprafaţă de aproape 1.500 de metri pătraţi, şi trei maşini de transport marfă făcute scrum. Cu o lună înainte de catastrofă, firma care administrează complexul a primit patru sancţiuni contravenţionale în valoare de câte 500 de lei pentru nerespectarea legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor.



12