În perioada sărbătorilor de iarnă, împodobirea locuinţelor şi a gospodăriilor cu ornamente, beculeţe şi lumini de Crăciun este o tradiţie. Pentru ca aceste momente să fie un prilej de bucurie, iar amintirea sărbătorilor să nu fie umbrită de tragedii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al judeţului Constanţa vă recomandă respectarea următoarelor reguli de prevenire a incendiilor:
- Nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun (sau în apropierea acestuia). Indiferent dacă este natural sau artificial, acesta se poate aprinde rapid conducând la incendierea locuinţei;
- Nu utilizaţi instalaţii/decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizaţii! Puteţi provoca astfel un incendiu;
- Nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică prin utilizarea simultană a mai multor aparate elecrice a căror putere insumată poate depăşi puterea instalaţiei electrice a locuinţei dumneavoastră;
- Nu amplasaţi bradul de Craciun în apropierea unor surse de căldură: sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire;
- Nu utilizaţi lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile;
- Nu amplasaţi materiale combustibile sau inflamabile în apropierea surseor de căldură.
- Nu lăsaţi sobele cu focul aprins atunci când părăsiţi locuinţa sau înainte de culcare;
- Decuplaţi aparatele elecrice de încălzire la plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi.