CATASTROFĂ Pompierii constănţeni au organizat, ieri, în faţa unui mall din Constanţa, un exerciţiu complex de Ziua Pompierilor din România, zi în care se împlinesc 163 de ani de la luptele din Dealul Spirii. „Am simulat izbucnirea unui incendiu şi mai multe exerciţii de salvare ca urmare a unui cutremur produs în zona noastră. Am vrut să demonstrăm constănţenilor că suntem pregătiţi să îi apărăm“, a declarat col. Gabriel Niculae, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. Cei mai încântaţi de acest exerciţiu s-au arătat cele câteva zeci de elevi din cadrul Şcolii Generale 39 „Nicolae Tonitza“, din Constanţa. „Am văzut cum pompierii salvează oamenii! Au tăiat o maşină în două ca să îl scoată pe şofer! Am făcut respiraţie gură la gură unui manechin!, Când o să fiu mare o să mă fac pompier“, sunt doar câteva dintre remarcile copiilor care au urmărit cu sufletul la gură excerciţiul pompierilor. Totodată, elevii au fost învăţaţi de reprezentanţi ai ISU „Dobrogea” cum şi mai ales când trebuie să sune la 112, pentru că, în timp ce autospecialele se îndreaptă spre o alarmă falsă, unele persoane îşi pot pierde viaţa.
AVANSĂRI ÎN GRAD De Ziua Pompierilor din România, pompierii care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice, respectiv doi ofiţeri şi opt subofiţeri, au fost avansaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim. În temeiul Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor, locotenent colonel Sorin Burcea a fost înaintat la gradul de colonel, locotenent George Nicolae a fost înaintat la gradul de căpitan, în gradul de plutonier adjutant şef a fost înaintat plutonier adjutant Nelu Ciochină, în gradul de plutonier adjutant au fost înaintaţi plutonier major Eugen Dima şi plutonier major Săndel Băcanu. În gradul de plutonier major au fost înaintaţi plutonier Adrian Băluţă, plutonier Gheorghe Burducel şi plutonier George Dumitrache, iar în gradul de plutonier au fost avansaţi sergent major Alexandru Ostaficiuc şi sergent major Marian Vasilescu. Tot ieri, zece cadre ale ISU „Dobrogea” au primit diplome de merit pentru rezultatele obţinute în anul 2011.
ISTORIA POMPIERILOR CONSTĂNŢENI Odată cu reintegrarea Dobrogei în România, în oraşul Constanţa a fost instituită oficial, la 23 noiembrie 1878, administraţia românească. În şedinţa consiliului din 14 decembrie, aceasta a luat în dezbatere organizarea celorlalte servicii subordonate primăriei, printre care şi serviciul de incendiu. Aşa se face că, la instalarea autorităţilor administrative în judeţul Constanţa, la sfârşitul anului 1878, problemele de pază şi stingere a incendiilor în oraş au intrat în competenţa Primăriei Constanţa, care a organizat serviciul de salubritate publică şi stingere a incendiilor din oraş. Documentele existente la 1880 indică faptul că stingerea incendiilor era în atribuţia organelor de poliţie, ajutate de hamalii din Portul Constanţa şi sacagii. După acest an, se creează serviciul „Pompieriei Comunale”, constituit dintr-un comandant şi 14 oameni de serviciu, 26 de cai, patru pompe mobile şi 13 sacale, în caz de nevoie apelându-se şi la ajutorul a 80 de sacagii. În 1925, ca urmare a slabei organizări şi instruiri a pompierilor, Primăria Constanţa întreprinde demersurile necesare în vederea militarizării acestui serviciu, acţiune concretizată în 1926, când pompierii din Constanţa au fost militarizaţi, în fruntea serviciului fiind numit slt. Nicolae Picioruş.