84 de scafandri, încadraţi în 25 de unităţi subordonate Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), vor ajunge la Constanța, la Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenţie (CASI), pentru pregătirea de vară. Oficialii ISU „Dobrogea“ spun că din luna aprilie și până în prezent au instruit cinci din cele 11 serii de scafandri. Timp de două săptămâni, fiecare serie de militari execută scufundări reale pe timp de zi şi pe timp de noapte, simulând misiuni de căutare, identificare, recuperare victime înecate şi obiecte de dimensiuni diferite. Antrenamentele sunt efectuate în mai multe locaţii, sub coordonarea lt. col. Adrian Hornea, scafandru cu o experiență de 27 de ani și peste 7.000 de ore de scufundare. Misiunile se desfăşoară în echipe mixte, pentru a se asigura atât schimbul de experienţă, cât şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare sub apă. „Ideea înfiinţării acestui centru este extraordinară din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că putem efectua antrenamente sub stricta supraveghere a instructorilor profesionişti şi a cadrelor medicale. Totodată, aici ne întâlnim cu mai mulţi colegi din diferite zone ale ţării şi putem face schimb de experienţă. În funcţie de arealul geografic existent în zona de competenţă a fiecărui inspectorat, unii dintre noi au experienţă în scufundarea în lacuri, alţii în ape curgătoare, iar alţii în ape sărate“, a declarat plt. maj. Alexandru Ionescu, scafandru al Grupului Special de Salvatori din cadrul ISU Bucureşti.