Pompierii şi-au sărbătorit în avans ziua, prin muncă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
165 ani de la luptele din Dealul Spirii

Pompierii şi-au sărbătorit în avans ziua, prin muncă

Eveniment 13 Septembrie 2013 / 00:00 217 accesări

Pompierii constănţeni au efectuat, ieri, un exerciţiu de amploare, în parcarea unui hypermarket, dedicat Zilei Pompierilor din România. Pe 13 septembrie se împlinesc 165 ani de la luptele din Dealul Spirii şi, pentru a marca acest moment deosebit, pompierii constănţeni au organizat, ieri, mai multe manifestări: un exerciţiu pentru salvarea de vieţi omeneşti, un concurs interactiv „Pompier pentru o zi”, o demonstraţie de prim ajutor medical şi o expoziţie de tehnică. Timp de două ore, curioşii au putut inspecta o autospecială de stins incendii, ambulanţa SMURD, echipamentul scafandrilor de intervenţie şi autospeciala CBRN destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice, pentru decontaminarea personalului de intervenţie, dar şi a celui afectat. În privinţa exerciţiului pentru salvarea de vieţi omeneşti, scenariul a constat într-o explozie puternică urmată de un incendiu de proporţii izbucnit la acoperişul hypermarketului. În panica creată, în parcarea centrului comercial a avut loc un accident rutier în care a fost implicată o cisternă care transporta clor lichid îmbuteliat.

INTERVENŢIE ÎN FORŢĂ „Acest exerciţiu a reprezentat modul nostru de intervenţie într-o situaţie reală, grupat pe mai multe zone de intervenţie specifice nouă. Ziua Pompierilor reprezintă pentru noi încununarea tuturor eforturilor de peste an. A fost un an greu, din cauza numărului mare de intervenţii, dar frumos în acelaşi timp“, a declarat căpitanul George Nicolae, din cadrul ISU „Dobrogea“. Cei care au trăit cu sufletul la gură fiecare moment al demonstraţiilor au fost copiii. „Mi-a plăcut foarte mult totul. M-a impresionat momentul în care un pompier ne-a arătat cum se face masajul cardiac. Este un lucru important, pentru că ştiu că există posibilitatea ca, în viaţa de zi cu zi, cineva să aibă nevoie de ajutor. Mi-a mai plăcut şi atunci când au stins focul de pe acoperiş folosind maşina cu scară“, a spus Elena Popa. Festivităţile organizate de Ziua Pompierilor din România vor continua şi astăzi, la Casa de Cultură din Constanţa, unde va avea loc un ceremonial militar şi religios.

Taguri articol


12