Președintele PSD, Victor Ponta a declarat, astăzi, după ședința BPN, că în cursul zilei de luni, cel târziu marți se vor finaliza negocierile cu FMI, pe tema bugetului de stat pe 2015, și că PSD propune ca votul în Parlament să fie pe 21 decembrie,o dată cu jurământul lui Iohannis. El a precizat că ”în cursul zilei de luni, marți cel târziu, se vor finaliza negocierile cu partanerii internaționali, Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, pe liniile principale anunțate, și anume un buget pe 2015 care să prevadă foarte clar că nu se adaugă niciun fel de taxă și impozit și că se acoperă toate măsurile de creștere economică și protecție socială anunțate deja, precum reducerea CAS, scutirea de impozit a profitului reinvestit”. ”Aceste discuții le avem azi și mâine, iar bugetul va fi transmis cel mai probabil vineri dimineață, după ce finalizăm și includem toate amănuntele tehnice, către Parlament. Dacă vineri dimineață pleacă către Parlament, în urma unei ședințe speciale pe care o vom avea probabnil vineri la ora 9.00, Parlamentul are timpul necesar pentru a-și îndeplini propriile proceduri de depunere a amendamentelor, dezbaterea în comisii și adoptarea în plen”, a afirmat Ponta. Potrivit președintelui PSD, ”calendarul pe care i îl propune rămâne să fie aprobat de conducerea Parlamentului. ” Propunem un vot final pe buget în ziua de 21 decembrie, zi în care oricum Parlamentul se reunește în ședință comună pentru depunerea jurământului de către președintele Klaus Iohannis”, a mai precizat Ponta.