Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Iaşi, că îi va propune pe Relu Fenechiu şi pe Varujan Vosganian ca miniştri în viitorul Cabinet Ponta, în cazul în care Uniunea se va afla la guvernare după alegerile din 9 decembrie. El a spus că este prematur să se discute acum despre portofoliile pe care le vor ocupa cei doi liberali: \"Nu discutăm acum despre portofolii, dar faceţi un efort de imaginaţie pentru a descoperi singuri ministerele unde cei doi ar putea fi titulari\". Aflat alături de liberal, co-preşedintele USL Victor Ponta a fost întrebat de jurnalişti cum se aşteaptă să fie cea de-a doua jumătate a campaniei electorale. El a spus doar: \"Cu dosare!\". Ponta a arătat că singura speranţă a lui Băsescu şi PDL după alegeri este să aplice \"schema\" din decembrie 2008, \"divida et impera, care le-a reuşit în decembrie 2008, un moment în care ar fi trebuit să guvernăm împreună\". \"Am învăţat din acele greşeli, vă rog pe toţi să transmiteţi mai departe către militanţii noştri, către votanţii noştri, că nu există nimic din ce face Traian Băsescu sau PDL să ne despartă\", a fost mesajul lui Ponta către militanţii din Iaşi ai USL, cu ocazia unei întruniri electorale. (A.M.)