Premierul Victor Ponta le-a cerut vineri prefecților din toate județele țării, dar în special celor din zonele aflate sub cod galben de ploi sau vijelii să anunțe din timp situațiile de urgență care ar necesita o intervenție suplimentară de forțe din partea structurilor MAI sau a celorlalte instituții de linie. "Vreau să nu ne mai ia iarna pe nepregătite, cum e tradițional în România", a afirmat Ponta în cadrul comandamentului pentru situații de urgență pe care l-a coordonat la Palatul Victoria. Premierul le-a solicitat prefecților să nu aștepte producerea unui incident ce ar putea fi provocat de inundații sau vijelii și să anunțe din timp structurile centrale pentru ca intervenția să fie cât mai eficientă și cu costuri cât mai reduse. "Dacă aveți nevoie de ceva, spuneți din timp, ca să nu ne ducem după aceea să reparăm. Este valabil pentru toate județele și e mult mai ușor și ne costă mai puțin să ne ziceți ce nu aveți, decât să alergăm după aceea din alte zone. (...) Vicepremierul Oprea va fi în permanență la sediul Guvernului, la fel, pe Arafat îl găsiți. Pentru orice fel de nevoie aveți, urgentă, alocăm toate forțele și resursele de care e nevoie. Marele secret este să nu așteptați până în ultima secundă și să nu spuneți după ce se întâmplă vreun necaz. Mai bine ziceți din timp și mobilizăm ce forțe avem nevoie și la Apele Române, și la CNADNR, și pe unde este cazul. Iar Departamentul pentru Situații de Urgență cred că s-a rodat în acest an și este foarte eficient", a declarat premierul. Victor Ponta le-a cerut directorului ANM și celorlalte autorități de resort să păstreze sistemul de atenționare la același nivel de eficiență, pentru ca prefecții și autoritățile locale să fie încunoștiințate în timp util.