Ponta, chemat la audieri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ANAF

Ponta, chemat la audieri

Politică 23 Iunie 2011 / 00:00 548 accesări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost chemat, vineri, la audieri la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a face precizări în legătură cu declaraţiile anuale de venit din anii 2007 - 2008, dar şi din registrul de încasări şi plăţi, se arată într-o invitaţie adresată în 20 iunie liderului PSD. În adresă se menţionează că pe data de 6 iunie 2011 inspectorii fiscali s-au deplasat la „domiciliul fiscal” din Bucureşti de pe strada Jiului „în vederea efectuării inspecţiei fiscale”. Deoarece „inspecţia nu s-a putut efectua”, Victor Ponta a fost chemat la sediul ANAF, sector 1, pentru a prezenta o copie a cărţii de identitate, declaraţiile anuale de venit din 2007 şi 2008 şi registrul jurnal de încasări şi plăţi. Referitor la solicitarea ANAF, preşedintele PSD a declarat: „Păi astăzi (n.r. - miercuri) am primit această solicitare. Ieri, Băsescu a încercat să negocieze cu mine, că ştie el de contracte... Probabil, dezamăgit că l-am refuzat, mi se cere să mă duc la ANAF”, a spus liderul PSD. Ponta a spus a explicat că trebuie să se prezinte cu declaraţiile din 2007 - 2008, documente pe care le-a depus la ANAF în perioada respectivă. „Doar nu le-am dus la Biserica Catolică”, a spus, ironic, Ponta. El a subliniat că nu a avut niciodată relaţii cu statul, apreciind că ANAF-ul i-a solicitat declaraţiile depuse în urmă cu doi ani.



12