Ponta e de acord cu diminuarea prerogativelor președintelui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
E hotărât

Ponta e de acord cu diminuarea prerogativelor președintelui

Politică 20 Septembrie 2014 / 00:00 221 accesări

Chiar dacă este conștient că este candidatul cu cele mai mari șanse la Președinție, premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, că este de acord cu diminuarea atribuțiilor președintelui României prin Constituție. Și asta pentru că premierul a învățat lecția ultimilor 10 ani, când șeful statului a ”tăiat și spânzurat” după bunu-i plac. ”Voi fi acel președinte care voi spune că președintele României a dobândit, nu neapărat prin Constituție, ci prin practica d-lui Băsescu și prin niște decizii ale CCR, prea multe puteri. Nu poate funcționa puterea executivă cu două capete. Opțiunea mea este că prim-ministrul este șeful Executivului, că răspunde în special în fața Parlamentului și că președintele ori este de acord și îl sprijină ori dacă nu, stă deoparte”, a arătat premierul. În opinia sa, alegerea președintelui de către Parlament nu este o mișcare oportună. ”Dar președintele țării, ales direct, cum este în Polonia, Austria, Bulgaria, Irlanda, nu este șeful Executivului, este reprezentantul legitim și legitimitatea e dată în special de votul popular, al statului român în ansamblu. Nu e șeful prim-ministrului. Aia se întâmplă doar în Franța și doar în cazul în care nu există coabitare, pentru că acolo, dacă Guvernul are o majoritate diferită de a președintelui, șeful Executivului este prim-ministrul”, a spus Ponta. Liderul PSD a mai punctat și faptul că nu este de acord cu existența unui Parlament unicameral, care este împotriva tradițiilor parlamentare românești.

Taguri articol


12