Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis, la sfârşitul săptămânii trecute, o scrisoare şefului delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Jeffrey Franks, prin care cere o poziţie publică legată de modul în care actuala guvernare gestionează procesul de restructurare a companiilor de stat. Liderul PSD menţionează conflictul izbucnit la Complexul Energetic Rovinari între reprezentanţii sindicatelor şi conducerea unităţii energetice, ca urmare a deciziei de a se înfiinţa o direcţie specială în fruntea căreia a fost angajat şeful UNPR Gorj, Marius Vlaicu. Ponta îi aduce la cunoştinţă şefului FMI şi faptul că direcţia nou înfiinţată, dincolo de cheltuielile pe care le presupune această decizie, are exact aceleaşi atribuţii cu cele ale Serviciului de Achiziţii Terenuri din cadrul complexului energetic. Ponta subliniază că în timp ce simplii angajaţi ai sectorului energetic din România trăiesc cu frica pierderii locurilor de muncă, politicul îi sfidează cu asemenea exemple. Liderul PSD aminteşte că discuţiile pe care USL le-a avut cu reprezentanţii FMI pe tema restructurării companiilor de stat au fost mereu utile şi, totodată, vede ca fiind necesară continuarea lor.