Ponta îl îndeamnă Băsescu să-şi dea demisia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ponta îl îndeamnă Băsescu să-şi dea demisia

Politică 16 Martie 2011 / 00:00 811 accesări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu este mirat de după afirmaţiile dure lansate luni seară de şefului statului la adresa social democratului după ce Ponta este principala variantă a USL pentru a ocupa în funcţia de premier, în cazul în care moţiunea de cenzură trece, însă a declarat că nu se coboară nivelul lui Băsescu. \"De ceva timp nu mă mai ating zoaiele aruncate de Traian Băsescu asupra tuturor şi nu intenţionez să cobor în mocirlă alături de el, pentru că în mocirlă Băsescu întotdeauna câştigă\", consideră preşedintele PSD. Concluzia social democratului după ce a văzut interviul cu şeful statului şi declaraţiile referitoare la corupţia din vămi este că beneficiarul şpăgilor este chiar Băsescu. \"Băsescu ne-a convins pe toţi că, de fapt, banii ajung la el, iar cei care strâng bani sunt protejaţi de el\", crede Ponta. El nu crede în cuvântul lui Băsescu în ceea ce priveşte revenirea la patru ani pentru mandatul de preşedinte de ţară. \"Eu nu îl iau în serios pentru că este greu să iei în serios un om ca Traian Băsescu. Din punctul nostru de vedere, al PSD şi al USL, ar fi bine ca Băsescu să îşi dea demisia în toamna lui 2012, pentru ca astfel să se organizeze în acelaşi timp şi alegeri parlamentare şi alegeri prezidenţiale. Dacă Băsescu ar demisiona în toamna lui 2012 şi vom avea un mandat prezidenţial de patru ani, atunci vom avea o conducere stabilă din punct de vedere politică între 2012 şi 2016, perioada care va fi cea mai dificilă atât din punct de vedere economic, cât şi ca rambursare a datoriilor externe pe care le-a făcut Băsescu, iar USL susţine această variantă”, a declarat Ponta.



12