23 Noiembrie 2024, 22:34
După pierderea alegerilor prezidențiale, Victor Ponta a simțit nevoia unei scurte perioade de odihnă, așa că premierul a decis să-și ia concediu până săptămâna viitoare. Asta nu înseamnă că Executivul va fi lăsat de izbeliște. Ponta și-a delegat, prin decizie, atribuțiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, decizia fiind aplicată în perioada 19 - 24 noiembrie. Cât timp Oprea va ține frâiele Guvernului, Victor Ponta va sta alături de familia sa. „Îmi pare foarte rău pentru cei care m-au sprijinit, pentru cei care au crezut în mine. În zilele următoare, o să stau puţin cu familia mea, care suferă mai mult decât mine, dar de săptămâna viitoare ne facem datoria”, a spus premierul.