Premierul Victor Ponta a declarat, în această seară, că este sigur de menținerea actualei majorități parlamentare și că președintele Klaus Iohannis a făcut o "declarație instituțională" atunci când a afirmat că dorește să lucreze cu un guvern PNL și cu un alt premier. Întrebat la Antena 3 cât de sigur este pe o scală de la unu la zece de menținerea actualei majorități parlamentare, Ponta a răspuns: "Este o apreciere subiectivă până la urmă. Eu zic că nouă. Până acum, într-o lună de eforturi mediatice și politice importante, s-au strâns Vanghelie cu Geoană, pe care oricum nu prea e numărat la noi, ca să fiu foarte sincer, știu că nici nu au votat vreunul dintre ei direct sau prin reprezentanți în 15 decembrie. Pe 15 decembrie am cerut un vot de încredere, am primit 377 de voturi, împotrivă au fost 143 și dincolo de câteva foarte mici permutări cred că e o majoritate solidă care va guverna până la alegerile parlamentare". De asemenea, întrebat la o altă televiziune care e punctul său de vedere în privința conflictului iscat în ultimele zile între SRI și Curtea Constituțională, Ponta a răspuns: "Nu aș vrea să uzurp vreo atribuție a președintelui. Medierea între puterile statului este o atribuție exclusivă a președintelui. (...) Chiar dacă nu am avut un președinte mediator în ultimii zece ani, acum avem și sigur că președintele va reuși să medieze și pe această problemă și pe alte probleme, că totuși au apărut destule în viața de zi cu zi între diverse instituții sau între instituții publice și societatea civilă". Premierul a dezmințit informația potrivit căreia ar fi avut o discuție cu fostul președinte Traian Băsescu înainte de numirea lui Toni Greblă ca judecător la CCR și a refuzat să se pronunțe dacă acesta din urmă ar trebui să demisioneze din funcție, ca urmare a anchetei DNA. Directorul SRI, George Maior, a declarat, sâmbătă, că există o răspundere morală "undeva în stat" în legătură cu securitatea cetățenilor și va ști către cine să arate cu degetul în cazul unei catastrofe. Maior a făcut aceste afirmații în contextul în care a făcut referire la unele comentarii din spațiul public împotriva legilor cunoscute sub numele de "Big Brother". El a precizat că este de fapt vorba de trei legi - Legea retenției datelor, Legea cartelelor prepay și Legea securității cibernetice - dar cineva ar introduce în mod intenționat "un element de confuzie cu legea Big Brother". În ceea ce privește Legea cartelelor prepay, el a arătat că aceasta oferă "o capacitate analitică absolut vitală" pentru a investiga anumite situații de securitate națională: "Dacă, de exemplu, un terorist pătrunde în țară, îl poți localiza mai bine, poți opera listinguri pentru a vedea cu cine se întâlnește și îl poți accesa în baza de date pe ultimele șase luni (...) în ceea ce privește relaționarea sa cu alte persoane. Deci, imediat ai o imagine clară în ceea ce privește posibilitățile sale de acțiune". Acesta a declarat că decizia Curții Constituționale de a respinge în totalitate această lege a creat un vid legislativ.