Premierul Ponta şi-a început discursul la ceremonia de predare-primire a funcției de șef al Statului Major General amintindu-şi de preşedintele Băsescu şi de faptul că atmosfera a fost „rece” când a participat cu acesta la bilanţul MApN, remarcând că acum, în prezenţa lui Iohannis, lucrurile sunt „mult mai călduroase”. „Ultima dată când ne-am văzut aici cu reprezentanţii tuturor armelor era o atmosferă mult mai rece din toate punctele de vedere. Mă bucur că, azi, lucrurile sunt mult mai călduroase”, a spus Ponta, prezent alături de preşedintele Klaus Iohannis la sediul Ministerului Apărării, pentru ceremonia de predare-primire a funcției de șef al Statului Major General (SMG). În luna martie a anului trecut, premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu au participat la bilanţul activităţii pe anul precedent a Ministerului Apărării Naţionale.