Preşedintele PSD, Victor Ponta, a început ieri o vizită în China, fiind invitat la cea de a doua ediţie a Forumului China - Europa, desfăşurat la Beijing. Social democraţii au anunţat că tema reuniunii este “cooperarea între Uniunea Europeană şi China, cu discutarea oportunităţilor concrete de colaborare şi parteneriat derivate din proiecţiile de dezvoltare pe termen scurt şi mediu ale celor două părţi“. Ponta va susţine o prezentare axată pe dezvoltarea durabilă, detaliind planurile aferente Strategiei Europa 2020 şi identificând oportunităţile colaborării UE-China din această perspectivă. La cea de a doua ediţie a Forumului China - Europa participă şi Martin Schulz, preşedintele Grupului S&D din Parlamentul European, alături de oficiali şi lideri politici din Germania, Austria, Grecia, Italia, Ungaria, Cehia. Forumul China - Europa urmăreşte să faciliteze schimbul de idei şi viziuni asupra dezvoltării, obiectivelor şi politicilor concrete ale celor două părţi, prin prezentări detaliate şi dialoguri tematice.