Ponta: Mă duc "cu toată inima" la Înalta Curte, ca martor în dosarul Referendumului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ponta: Mă duc "cu toată inima" la Înalta Curte, ca martor în dosarul Referendumului

Politică 23 Februarie 2015 / 14:45 174 accesări

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, astăzi, că va merge "cu toată inima" la Înalta Curte, ca martor în Dosarul referendumului, el arătând că ştie foarte bine ce s-a întâmplat în 2012 şi că nu a existat "nicio lovitură de stat şi nicio fraudă". Ponta a precizat că nu a fost şi nici nu va fi citat la Înalta Curte, ci se va prezenta în caliatte de martor al apărării. "Nu am fost citat şi nici nu voi fi citat. Am înţeles că avocatul domnului Dragnea mă va înştiinţa şi pe mine, pentru că sunt martorii ceruţi de către avocatul apărării şi atunci avocatul apărării s-a angajat în faţa instanţei că ne anunţă", a spus Ponta. El a arătat că se va prezenta "cu toată inima" în faţa instanţei. "Imediat ce mă anunţă, mă duc cu toată inima pentru că ştiu foarte bine ce s-a întâmplat atunci şi ştiu foarte bine că nu a fost nicio lovitură de stat, că nu a fost nicio fraudă, că dacă era nu-l mai votam pe domnul Hellvig la SRI , ce naiba...", a spus Ponta. Premierul Victor Ponta va fi citat ca martor în dosarul Referendumului, după ce instanţa supremă a admis cererea apărării lui Liviu Dragnea în acest sens, au declarat surse judiciare. Decizia a fost luată după ce avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat, a cerut, pe 5 februarie, la instanţa supremă, audierea premierului Victor Ponta şi a 18 coordonatori judeţeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012 pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu.



12