Unul dintre cele mai controversate subiecte din politică, la nivel național, este cel legat de remanierile din Guvern. De exemplu, în perioada examenelor de Bacalaureat, în presă s-a vehiculat că social democrații ar fi fost nemulțumiți de modul în care ministrul Învățământului, Remus Pricopie, și-ar fi desfășurat activitatea, motiv pentru care ar fi decis să-l remanieze. Zvonurile s-au dovedit a fi neadevărate, întrucât șeful Guvernului, Victor Ponta, s-a declarat mulțumit de cum a decurs Bac-ul și de rata promovabilității la nivel național, care, în acest an, a depășit-o cu patru procente pe cea din 2013.
NU EXISTĂ PLANURI DE REMANIERE Pentru a evita orice discuție legată de schimbarea componenței Guvernului, Victor Ponta a declarat că, în perioada următoare, nu se poate vorbi despre vreo remaniere. „Nu, nu am pe nimeni în vizor. S-ar putea să mai fie schimbări, dar nu am nimic planificat”, a declarat șeful Executivului. În plus, premierul a spus că și-ar dori o colaborare cu grupul liberal condus de Călin Popescu-Tăriceanu. "Colaborarea mea cu grupul liberal condus de Tăriceanu, care va adera la ALDE, mi-o doresc, pentru că e un USL 2. USL a fost un proiect de succes și aș face cu dl. Tăriceanu un proiect comun'', a adăugat premierul. În ceea ce privește posibilitatea de a introduce gruparea lui Tăriceanu sau PP-DD la nivelul "structurilor de vârf", Ponta a afirmat că nu a fost discutat acest aspect, însă nu exclude posibilitatea.