Ponta pleacă la Bruxelles, Băsescu nu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Şeful statului nu e pe listă!

Ponta pleacă la Bruxelles, Băsescu nu

Eveniment 21 Iunie 2012 / 00:00 463 accesări

AMBIŢII INUTILE Reuniunea de la Bruxelles îl atrage pe preşedintele Traian Băsescu aşa cum lumina unei lumânări atrage un fluture. El a visat să îşi impună voinţa asupra oricăror instituţii ale statului pentru a ajunge la Bruxelles, reuşind până acum doar să stârnească discuţii inutile. Viitorul potenţial bunic, care pretinde mereu respect pentru funcţia care îi umple conturile, a încondeiat pe toată lumea care a avut alte idei decât ale sale. Ambiţia sa de a ajunge musai la Bruxelles doar pentru a-i demonstra premierului Victor Ponta cine e “bossul” în ţara asta este total nepotrivită. Până acum, în mandatul lui, Băsescu a tratat guvernele ca pe nişte anexe ale Palatului Cotroceni, însă nu realizează probabil că actualul Cabinet Ponta trebuie să se raporteze şefului statului strict în limitele descrise de Constituţie şi în nici un caz în raport de subordonare aşa cum a fost până acum cu guvernele Boc şi Ungureanu. Din cele 27 de state membre ale Consiliului European, doar Cipru, Franţa şi Lituania sunt reprezentate la lucrări de şeful statului, mandatul revenindu-i prim-ministrului în celelalte 24 de state. Aşa încât, singurul abilitat să participe la CE este premierul Ponta.

CLARIFICAREA LUCRURILOR Ieri, Ministerul de Externe a transmis la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Băsescu. \"Am primit agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie şi pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezentate de situaţia economică şi socială din acest moment în Europa şi Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la Bucureşti împreună cu preşedintele Barroso şi alţi nouă prim-miniştri\", a spus Ponta. El a precizat totodată că vrea să aibă o nouă discuţie cu şeful statului pe această temă. Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senat, Mircea Geoană, a declarat că în întâlnirea avută ieri cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti din statele UE aceştia au \"încurajat\" ca subiectul reprezentării la Consiliul European să fie clarificat \"cu calm şi raţional\". El a arătat că memorandumul elaborat de MAE şi aprobat de Guvern privind reprezentarea la reuniunea Consiliului European este \"suficient ca procedură internă\" formală.



12