Ponta se întâlneşte astăzi cu Philip Gordon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La nivel înalt

Ponta se întâlneşte astăzi cu Philip Gordon

Politică 13 August 2012 / 00:00 358 accesări

Premierul Victor Ponta se va întâlni astăzi, la ora 17.00, cu Philip Gordon, asistent pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, Hillary Clinton, întrevederea fiind programată după ce oficialul american va avea o discuţie şi cu preşedintele interimar, Crin Antonescu. Întâlnirea dintre Antonescu şi Philip Gordon este prevăzută să înceapă la ora 13.00. Aceasta este prima întâlnire anunţată oficial a lui Philip Gordon la Bucureşti. Nu este exclus ca Gordon să discute şi cu preşedintele suspendat, Traian Băsescu. Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american Hillary Clinton, urma să sosească duminică, la Bucureşti, pentru a discuta despre îngrijorarea SUA legată de recentele acţiuni ale Guvernului român care ameninţă echilibrul puterilor în stat şi care slăbesc independenţa instituţiilor, a anunţat Departamentul de Stat al SUA. Conform sursei citate, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, Philip H. Gordon, vine la Bucureşti, unde se va întâlni cu oficialii guvernamentali, \"pentru a discuta despre îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu ultimele acţiuni guvernamentale care ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului\". Gordon va avea întâlniri şi cu membri ai societăţii civile şi ai comunităţii de afaceri pentru a discuta despre rolul lor în întărirea valorilor şi principiilor democratice împărtăşite de comunitatea transatlantică, mai precizează Departamentul de stat.



12