Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, ieri, la Târgu-Jiu, că va candida, şi în 2012, pentru un nou mandat de deputat în judeţul Gorj. Şi Elena Udrea a anunţat, în una din vizitele sale în judeţ că e posibil să candideze pentru un post de parlamentar. Despre ministresa de la Dezvoltare, Ponta spune că „este binevenită” să candideze şi ea în Gorj, dar crede că „se răzgândeşte până la anul”. Declaraţiile lui Ponta sunt o clarificare la ceea ce a spus ministrul Traian Igaş în martie, la conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene, cum că Ponta ar candida anul viitor într-un alt judeţ şi nu în Gorj. \"Voi candida în 2012 pe colegii, dar nu ştiu dacă voi mai fi ales. Nu am spus că voi fi din nou deputat pentru că nu ştiu, e decizia oamenilor din Târgu-Jiu şi din Gorj, dacă mă vor vota pentru al treilea mandat. Dar nu este asta niciun fel de schimbare sau surpriză\", a conchis preşedintele PSD.