Ponta, victima unei lucrături?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ponta, victima unei lucrături?

Politică 12 Iunie 2015 / 00:00 429 accesări

Situația în care se găsește premierul Victor Ponta este rezultatul unei justiții derulate ca pe vremea comuniștilor. Afirmația îi aparține președintelui Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu. ”Lui Ponta i se întâmplă ce mi se întâmplă mie, lui Radu Mazăre și multor aleși locali. Adică, acest binom DNA - SRI, aripa Coldea, după cum spune presa, a creat o teroare la nivelul tuturor, inclusiv al magistraților. Sunt speriați. Și atunci, nu mai judecă pe bază de probe, ci de frică. Păi dacă premierul a spus că judecătoarea care l-a condamnat pe Liviu Dragnea risca să fie arestată dacă nu dădea această decizie, iar la câteva zile i se face un dosar pentru niște presupuse fapte petrecute în 2007, este evident că este o încercare acestui binom de a răsturna Guvernul României și de a pune reprezentanții lor. E nelegitim acest luru. Prezumția de nevinovăție trebuie să funcționeze pentru toți cetățenii României. Probabil că, peste câteva zile, urmează să i se facă încă un dosar penal lui Ponta, iar peste câteva zile, altul”, a spus Constantinescu. El a adăugat că inclusiv în PSD se încalcă prezumția de nevinovăție. ”Până la proba contrarie, toți au dreptul de a face dintr-un anumit partid politic și de a-și exercita atribuțiile, la fel cum o fac și eu la PSD Constanța, ca președinte executiv. Și dacă cineva mai face afirmații despre mine, public, că aș fi suspendat, îl dau în judecată”, a conchis Constantinescu.



12