Guvernul României își propune ca, începând de anul acesta, să emită mai puține Ordonanțe de Urgență, pentru a ajunge la un număr rezonabil. În 2014, de exemplu, Executivul a emis 95 de acte normative, un număr foarte mare, potrivit lui Ponta. Pe de altă parte, premierul a precizat că cele 95 de Ordonanţe de Urgenţă adoptate anul trecut reprezintă cel mai mic număr de astfel de acte emise de Guvernul României în ultimii zece ani: „Tot mi se pare mult: din cele 95, eu cred că vreo 20 puteau să fie proiecte de legi, dacă erau lucrate mai din timp, iar miniștrii nu veneau cu ele la mine în ultima secundă. Ne stabilim, ca obiectiv în 2015, să scădem sub 75 şi, uşor-uşor, să ajungem la un număr rezonabil“. Ponta a precizat că, în viitor, atunci când miniştrii vor propune ordonanţe, îi va întreba de ce nu este vorba de un proiect de lege şi de ce nu l-au elaborat din timp. În plus, premierul le-a cerut miniştrilor ca, până la sfârşitul lui ianuarie, să îi transmită proiectele prioritare avute în vedere pentru 2015 - 2016, pe care, la rândul său, să le prezinte Parlamentului, în detaliu, în prima săptămână din februarie.