Ponturi pentru cele mai ieftine vacanțe în concediul de vară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sub soarele Europei

Ponturi pentru cele mai ieftine vacanțe în concediul de vară

Turism 24 Mai 2016 / 07:45 882 accesări

Soare, mâncare grozavă și locuri noi de descoperit, toate te așteaptă în Europa și te poți bucura de ele la prețuri mici. Cu ajutorul datelor de la Booking.com, cei de la Travel + Leisure au alcătuit o listă a celor mai ieftine vacanţe pe continentul european, pentru această vară. Nu puţini sunt cei care atunci când se gândesc la o vacanţă în Europa îşi pregătesc valizele pentru Londra, Paris sau Roma. Nu sunt tocmai ieftine, dar poţi să nu-ţi dai bugetul peste cap dacă alegi să mergi în august, când preţurile sunt cele mai mici din toată perioada verii. Ai şanse să salvezi 24% din bugetul alocat, comparativ cu lunile iunie sau iulie, spun specialiștii. Dar pregăteşte-te să vezi multe magazine închise, pentru că mare parte din rezidenţii acestor oraşe sunt la rândul lor plecaţi în vacanţă în această lună. În ceea ce privește biletele de avion, ideal ar fi să le rezervi cu opt - zece săptămâni înainte de data plecării în concediu, pentru că atunci vei găsi oferte mult mai bune. În Stockholm, în schimb, cea mai ieftină lună de mers în concediu este iulie. Luna iulie înseamnă o economie de 16% comparativ cu iunie, când preţurile sunt maxime şi ai parte de mai mult soare scandinav. În Praga e indicat să mergi în vacanță în iulie, dacă vrei prețuri mici. Iulie vine cu multe evenimente culturale la pachet în Praga - de la faimosul Bohemia Jazz Fest până la „Don Giovanni“ al lui Mozart, montat în acelaşi teatru unde a avut premiera în 1787. În Madrid, luna august este cea mai potrivită pentru amatorii de chilipiruri.

Cu toate că în august temperaturile sunt destul de ridicate şi multe magazine închise, veţi face o economie de 21% faţă de luna iunie. Oricum, sangria şi gazpacho sunt la orice pas în Madrid, gata să vă răcorească la nevoie. Totodată, iubitorii Germaniei ar trebui să știe că Berlinul este cel mai accesibil ca preţ în august. Şi, spre deosebire de alte capitale europene care se închid în această lună, Berlinul este viu. Cumpăraţi bilete la International Beer Festival sau Dance Festival, în august, şi vă veţi distra copios alături de o mulţime uriaşă.

Taguri articol


12