Poporul kazah aprobă munca preşedintelui Nazarbaev

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poporul kazah aprobă munca preşedintelui Nazarbaev

Externe 05 Aprilie 2011 / 00:00 596 accesări

Preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev s-a proclamat, ieri, învingătorul alegerilor prezidenţiale anticipate de duminică, subliniind că rezultatele preliminare indică faptul că a câştigat scrutinul. „Primele rezultate ale Comisiei Electorale Centrale şi sondajele realizate la ieşirea de la urne dovedesc că poporul kazah, cetăţenii noştri, aprobă munca pe care am făcut-o în ultimii 20 de ani”, a declarat Nursultan Nazarbaev. Potrivit unui sondaj de opinie, acesta a obţinut 94,82% din sufragii.

Peste 8,25 de milioane de alegători, 89,9%, şi-au exprimat opţiunea electorală duminică, la alegerile prezidenţiale anticipate, înregistrându-se o prezenţă record, mai mare decât în 2005, când a fost de 76,79%, şi chiar peste nivelul celei din 1991, când a constituit la 88%. Alegerile prezidenţiale la termen ar fi trebuit să se desfăşoare în Kazahstan abia în 2012, dar Nursultan Nazarbaev, favoritul absolut al scrutinului, a decis să devanseze termenul, stabilind data de 3 aprilie 2011 pentru alegerile prezidenţiale anticipate. Opoziţia a susţinut că nu există niciun motiv pentru alegeri anticipate şi a invocat dorinţa actualului preşedinte de a se eterniza la putere, chiar dacă a respins apelurile privind prelungirea mandatului său în funcţia de şef al statului până în 2020, în cadrul unui referendum naţional pe această temă.

Organizaţie pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a criticat alegerile din Kazahstan, cerând noi reforme. ”Trebuie încă implementate reformele necesare pentru organizarea de alegeri cu adevărat democratice”, se arată într-un comunicat al organizaţiei. Şeful echipei internaţionale de observatori din Kazahstan, Daan Everts, a declarat că votul ar fi putut şi ar fi trebuit să fie mai bun. OSCE, care a avut aproape 400 de observatori în ţară, s-a plâns de lipsa de transparenţă, competiţie şi libertate a presei. Pe de altă parte, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a aprecizat că alegerile de duminică reflectă voinţa poporului, în pofida unor imperfecţiuni care au loc la toate alegerile. Niciun scrutin din Kazahstan nu a fost descris vreodată drept liber şi corect de observatori independenţi.



12