Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au, de ieri, posibilitatea să-şi petreacă pauza de masă într-un restaurant amenajat în fosta popotă. Este vorba despre o investiţie iniţială de circa 400 milioane lei, pentru reamenajarea spaţiului de autoservire, impusă prin contract firmei private care a cîştigat licitaţia de preluare a popotei. Şeful IPJ Constanţa, cms şef Victor Popescu a declarat că, în total, SC Eteks SRL a investit peste 40 de mii de euro, suma incluzînd linia de autroservire şi dotarea cu echipamente de alimentaţie publică. Pentru desfăşurarea activităţii, societatea cîştigătoare a licitaţiei plăteşte lunar către Ministerul Administraţiei şi Internelor o chirie de 500 de euro. "Acum poţi să alegi ce fel de mîncare doreşti. Nu te mai rezumi la o simplă ciorbă sau la un singur meniu“ a declarat şeful IPJ. Poliţiştii au la dispoziţie, zilnic, 18 meniuri variate, la preţuri accesibile. Interesant este faptul că şi persoanele aflate în tranzit în arestul poliţiei beneficiază de aceleaşi meniuri cu cele ale poliţiştilor. „Bineînţeles, pentru aceştia se va găti respectîndu-se norma de hrană conform regulamentelor privind persoanele aflate în regim de detenţie“ a adăugat cms.şef Victor Popescu. Pe lîngă poliţişti la restaurantul nou amenajat iau masa şi angajaţii altor structuri MAI, ale căror sedii se află în clădirea inspectoratului, şi anume Secţia Constanţa a Serviciului Român de Informaţii , a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi a Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă.