Cota de popularitate a preşedintelui american, Barack Obama, a ajuns la cel mai scăzut nivel în Rusia, Germania şi Brazilia, potrivit unui sondaj mondial realizat de institutul american Pew, după dezvăluirile privind spionajul american în mai multe state. Totodată, Franţa este statul european unde Obama are cea mai ridicată cotă de popularitate, anunţă Pew Center în sondajul său anual, realizat în perioada martie - iunie, în 44 de ţări, dintre care şapte europene, pe un eşantion de 48.643 de persoane. Celelalte ţări europene vizate de acest studiu sunt Germania, Grecia, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie. Aproximativ 83% dintre francezi consideră că preşedintele american ia decizii bune în domeniul politicii externe, cifre similare cu cele din 2013, dar în scădere în raport cu anii precedenţi. Doar sud-coreenii şi filipinezii sunt mai numeroşi în ceea ce priveşte susţinerea oferită lui Obama. Însă popularitatea preşedintelui american, deja extrem de afectată, a scăzut enorm în Rusia. Numai 15% dintre ruşi au încredere în Obama, faţă de 29% în 2013 şi 41% în 2010. Iar 71% au o părere negativă despre SUA. Ruşii au fost intervievaţi în aprilie, în contextul escaladării tensiunilor din Ucraina, când SUA şi Europa au impus sancţiuni împotriva unor oficiali şi instituţii din Rusia.
Imaginea personală a lui Barack Obama a fost afectată grav după dezvăluirile lui Edward Snowden privind spionajul la scară largă a Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA). În Germania, preşedintele american rămâne extrem de popular: 71% dintre germani continuă să aibă încredere în el. Însă, anul trecut, cota sa de popularitate era de 88%, iar în 2009, de 93%. În Brazilia, unde preşedinta Dilma Rousseff a anulat o vizită de stat la Washington, din cauza scandalului cu privire la spionajul NSA, doar jumătate dintre respondenţi au încredere în Obama, comparativ cu peste două treimi în 2013. În 22 de state din 36 unde datele permit realizarea unor comparaţii, reputaţia Americii ca ţară protectoare a libertăţilor individuale ale cetăţenilor săi a scăzut. Astfel, tot mai multe state dezaprobă folosirea militară de avioane fără pilot de către americani, în special în Senegal (86% de respondenţi sunt împotrivă), Uganda (56%), Franţa (72%) şi Germania (67%). Totuşi, la nivel global Obama rămăne un lider popular, cu excepţia Orientului Mijlociu, subliniază Pew.