Popularitatea lui Vladimir Putin, în scădere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Popularitatea lui Vladimir Putin, în scădere

Externe 15 Februarie 2012 / 00:00 413 accesări

Fostul ministru rus al Finanţelor Aleksei Kudrin afirmă că este pregătit să susţină planurile de reformă ale premierului Vladimir Putin dacă acesta va prezenta sursele de finanţare a măsurilor sociale. Într-un articol publicat în ziarul „Komsomolskaia Pravda”, Vladimir Putin, care candidează la preşedinţie în scrutinul din martie, a promis dublarea salariilor profesorilor, medicilor şi angajaţilor din sectorul cultural până în anul 2018. Premierul, care se confruntă cu o uşoară scădere a popularităţii, a promis şi susţinere financiară pentru creşterea numărului de locuitori de la 143 la 154 de milioane până în 2050. Alexei Kudrin, care a fost ministru al Finanţelor în perioada 2000-2011, a explicat că măsurile sociale promise de Putin pot fi aplicate doar prin reducerea fondurilor necesare altor proiecte.

Popularitatea lui Vladimir Putin a scăzut şi în rândul locuitorilor oraşului său natal, Sankt-Petersburg, unde sondajele arată că nu poate fi sigur că va câştiga alegerile prezidenţiale din 4 martie. Conform unui sondaj al institutului Vtsiom, actualul premier şi candidat la alegerile prezidenţiale este creditat cu 47% din intenţiile de vot în oraşul său natal, cu un punct mai mult decât la nivel naţional. Agenţia de informaţii sociale din Sankt-Petersburg, un institut independent, a anunţat un procentaj şi mai scăzut, de 34% din intenţiile de vot în oraşul natal al premierului rus, după ce, la scrutinele prezidenţiale din 2000 şi 2004, acesta a obţinut 62%, respectiv 75% din voturi.

Rusia se confruntă cu un val de manifestaţii fără precedent de la venirea la putere a lui Putin, în urmă cu 12 ani. Acesta a continuat să fie considerat liderul ţării chiar şi după ce în 2008 a devenit preşedinte Dmitri Medvedev, originar şi el din Sankt-Petersburg, Putin neputând să candideze pentru al treilea mandat consecutiv de preşedinte. Această mişcare de contestaţie a început în decembrie, după alegerile legislative, opoziţia şi observatorii ruşi sau internaţionali denunţând fraude electorale. Circa 10.000 de persoane au participat la protestele postelectorale în Sankt-Petersburg, număr mult inferior zecilor de mii de persoane care au manifestat în capitală, dar în acelaşi timp fapt neverosimil pentru fosta capitală locuită de cinci milioane de persoane. Oraşul natal al lui Putin nu a beneficiat de accederea acestuia la putere. Numeroase clădiri istorice aflate pe lista patrimoniului UNESCO sunt ameninţate de lipsa restaurării, centrul istoric este ameninţat de interese economice, infrastructura nu a mai fost renovată, iar serviciile publice sunt considerate ineficiente după ce mai mulţi pietoni au murit din cauza căderilor de gheaţă de pe acoperişuri.

Cetăţenii ruşi l-au ironizat pe premierul Vladimir Putin şi după ce acesta le-a cerut să contribuie la creşterea natalităţii ţării, promiţând bani pentru mamele care au trei copii. Putin a promis, de asemenea, locuri gratuite în grădiniţe, case ieftine şi un bonus de aproximativ 220 de euro pe lună pentru mamele cu trei copii. A avertizat că numărul cetăţenilor ruşi este în declin şi ar putea scădea cu 50 de milioane până în 2050. Vizitând o şcoală din oraşul siberian Kurgan, el şi-a prezentat planul de creştere a cheltuielilor pentru sănătate, educaţie şi servicii sociale. De când a preluat puterea în 2000, populaţia ţării s-a diminuat cu 2,5 milioane de cetăţeni. Criticii lui Putin susţin însă că politicile sale au eşuat în a oferi încredere familiilor în legătură cu viitorul lor într-o ţară care încă se confruntă cu o speranţă de viaţă mai mică decât alte ţări dezvoltate.



12