Popularitatea politicienilor ungari, la cel mai scăzut nivel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Popularitatea politicienilor ungari, la cel mai scăzut nivel

Externe 25 August 2009 / 00:00 407 accesări

Politicienii ungari au pierdut foarte mult din popularitate, fiind creditaţi, în medie, cu 29 de puncte din 100, potrivit unui sondaj recent al Szonda Ipsos. Numai preşedintele Laszlo Solyom şi Viktor Orban, liderul principalului partid de opoziţie, Fidesz, s-au apropiat de 50 de puncte, peste care începe rata pozitivă. Nici chiar principalii alegători nu au reuşit să îşi crediteze politicienii favoriţi cu mai mult de 60 de puncte, alegătorii indecişi atribuind fiecărui politician 25-30 de puncte, potrivit raportului. Solyom (49) şi Orban (45) au fost urmaţi de preşedintele Parlamentului, Katalin Szili (37), liderul grupului parliamentar Fidesz, Tibor Navracsics (37), ministrul Agriculturii, Jozsef Graf (33) şi Gabor Vona, liderul partidului naţionalist radical Jobbik (32).

Cei mai nepopulari politicieni au fost Janos Koka, liderul formaţiunii parlamentare a Democraţilor Liberi (18), fostul pemier Ferenc Gyurcsany (19) şi ministrul Justiţiei, Tibor Draskovics (20). Premierul Gordon Bajnai a obţinut 26 de puncte. Sondajul a fost realizat în perioada 3-9 august, pe un eşantion reprezentativ de 1.500 de alegători.



12