“Populaţia va suferi dramatic din cauza crizei!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Populaţia va suferi dramatic din cauza crizei!”

Economie 20 Noiembrie 2008 / 00:00 717 accesări

Scenariile pesimiste referitoare la efectele crizei internaţionale asupra ţării noastre nu se mai opresc. Moralul românilor este pus la grea încercare şi fără aceste ieşiri la rampă ale analiştilor, întrucît majoritatea românilor simt în viaţa de zi cu zi orice zvîcnire a crizei în preţuri şi facturi. Şi totuşi, o parte a populaţiei se încăpăţînează să creadă că totul este gri spre roz şi nu negru, ca la americani. Directorul companiei de IT Omnilogic, Gabriel Marin, răsuceşte cuţitul în rana românilor şi susţine că ţara noastră nu poate evita efectele crizei financiare, care vor fi dramatice asupra populaţiei, iar statul nu deţine mijloace pentru a acţiona în această direcţie şi se va supune deciziilor UE. \"Ceea ce se întîmplă acum în România este doar începutul crizei financiare, iar românii nu realizează ce-i aşteaptă. De curînd, am fost în San Francisco şi magazinele erau goale, în timp ce la complexul comercial din Băneasa parcarea este plină. M-am întrebat dacă românul realizează ce urmează, iar răspunsul este unul negativ. Din păcate, trezirea va fi extrem de brutală\", a spus Marin. El a afirmat că speră ca măcar statul român să poată asigura condiţii pentru o concurenţă loială. \"Statul român nu are capabilitatea să facă ceva şi se va supune deciziilor Comunităţii Europene, către care şi-a delegat suveranitatea economică în urmă cu aproape doi ani. Statul român nu cred va fi în stare să ofere scutiri de taxe, nici pentru sectorul IT&C, nici pentru alte sectoare. Ce putem spera de la statul român este asigurarea condiţiilor pentru o competiţie cît de cît loială\", şi-a încheiat pledoaria Marin.

Taguri articol


12