Populaţiile defavorizate, mai puţin receptive la prevenirea obezităţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Populaţiile defavorizate, mai puţin receptive la prevenirea obezităţii

Monden 26 Iunie 2010 / 00:00 266 accesări

Populaţiile cele mai defavorizate sunt nu numai cele mai afectate de obezitate, dar şi cel mai puţin receptive la mesajele de prevenire. O expertiză a Institutului Naţional Francez de Cercetări Agronomice, realizată la cererea Ministerului francez al Alimentaţiei, Agriculturii şi Pescuitului, se bazează pe circa 1.600 de articole ştiinţifice internaţionale şi pe activitatea a 20 de experţi în epidemiologie, nutriţie, sociologie, economie. Alimentaţia este un indiciu al inegalităţilor sociale. Poate reprezenta până la 50% din veniturile familiilor foarte modeste faţă de 15% media naţională. În SUA, ca şi în Europa, cu cât se coboară pe scara socială, cu atât riscul de a găsi suprapoderali sau obezi este mai mare.

Un regim alimentar care prezintă risc crescut de obezitate a fost constatat la 16% din muncitori şi doar la 4% din femeile cu funcţii de conducere. În Franţa, pentru că numărul persoanelor considerate sărace este mare, peste şase milioane în 2010, potrivit statisticilor oficiale, alimentaţia lor constituie o miză prioritară în acţiunile de sănătate publică. Studiile arată că segmentele de populaţie cele mai defavorizate consumă mai puţine fructe şi peşte şi mai multe produse grase. Persoanele cele mai defavorizate adună şi cei mai mulţi factori de risc, sedentarism, timp petrecut în faţa televizorului, o părere proastă despre sine etc.). Sunt mai puţin receptive la campaniile de prevenire, pentru că mesajele sunt prea îndepărtate de obiceiurile lor alimentare şi au întotdeauna treburi mai urgente decât alimentaţia.

Taguri articol


12