Spre deosebire de anii în care vaccinarea şi înregistrarea efectivelor de animale era susţinută financiar din bani publici, statul întoarce foaia şi pune agenţii economici la cheltuială. Printr-un act normativ elaborat de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), proprietarii exploataţiilor comerciale industriale de porci vor suporta toate costurile de identificare şi înregistrare a animalelor. „Modificarea propusă de proiect este că fermele comerciale industriale de porci vor suporta singure cheltuielile de identificare, pentru degrevarea bugetului şi simplificarea procedurii”, susţin reprezentanţii ANSVSA. Exploataţiile comerciale industriale de porcine sînt ferme înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar, care respectă normele de biosecuritate, însă animalele sînt sacrificate în abatoare autorizate. “Aplicarea crotaliilor auriculare şi înregistrarea suinelor din exploataţiile comerciale industriale de porci se efectuează de către proprietar. Cheltuielile care survin pentru identificarea şi înregistrarea porcilor din exploataţiile comerciale industriale vor fi suportate de către proprietarii acestora”, se arată în proiectul de act normativ. Pentru alte categorii de exploataţii de porci, cazul gospodăriilor, cît şi pentru exploataţiile de ovine şi caprine, costurile sînt suportate de la bugetul de stat. Potrivit ANSVSA, pînă în prezent au fost identificate 17,2 milioane de porcine, 2,1 milioane de caprine şi 20,8 milioane de ovine. Specialiştii ANSVSA susţin că identificarea animalelor condiţionează acordarea de subvenţii, iar proprietarii care refuză să înregistreze şi să identifice animalele vor primi amenzi de 3.000 de lei. În acelaşi timp, circulaţia suinelor, ovinelor şi caprinelor neidentificate este sancţionată cu pînă la 8.000 de lei.