Pornografia infantilă, dezbătută la Strasbourg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consiliul Europei

Pornografia infantilă, dezbătută la Strasbourg

Politică 06 Octombrie 2011 / 00:00 453 accesări

În perioada 3-7 septembrie are loc, la Strasbourg, cea de-a 4-a parte a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Pe agenda sesiunii plenare s-au aflat subiecte de interes atât pentru comunitatea internaţională, cât şi pentru statele membre ale Consiliului Europei. Unul dintre cele mai dezbătute subiecte a fost “Combaterea imaginilor cu copii abuzaţi printr-o abordare transversală şi coordonată la nivel internaţional”, dar şi “Pornografia violentă şi extremă”. Deputatul Maria Stavrositu a participat la reuniune, unde a avut şi o luare de cuvânt în ceea ce priveşte combaterea imaginilor cu copii abuzaţi. Deputatul constănţean a atras atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă tolerarea în spaţiul virtual a imaginilor cu copii abuzaţi, dar şi accesul necenzurat la imagini pornografice violente, pericol care aduce atingere echilibrului emoţional al copiilor. “Apreciez că, pe lângă un cadru legislativ european, este necesar ca în toate statele membre să se dezvolte un sistem coerent de asistenţă şi protecţie socială, programe educaţionale relevante, dar şi parteneriate solide cu ONG-urile în lupta împotriva acestui flagel cu care se confruntă societatea modernă”, a declarat Maria Stavrositu în cadrul sesiunii ordinare.



12