Portcontainerul „MSC Stella”, pavilion Panama, cea mai mare navă care a tranzitat vreodată Marea Neagră şi al doilea ca mărime din lume, a acostat, vineri noapte, la ora 22.00, în dana 121 - 122 a terminalului de containere din Portul Constanţa Sud – Agigea. Nava a fost construită în 2004 şi poate tăia apa cu o viteză maximă de 24,8 noduri. Cu o lungime care depăşeşte uşor trei stadioane de fotbal puse cap la cap, respectiv 304 metri, ea poate transporta aprox. 7.000 de containere. Deşi este un colos plutitor, portcontainerul este manevrat de un echipaj format din doar 21 de marinari. Pentru că lungimea vaporului depăşeşte 300 metri liniari, la trecerea prin strîmtoarea Bosfor, nava a primit asistenţă suplimentară, respectiv două remorchere de mare putere, din partea autorităţilor turceşti. „MSC Stella” a fost construită de Mediteranean Shipping Company (MSC), firmă care este clasată pe locul doi în topul armatorilor de containere din lume. Nava deserveşte linia „MSC Tiger Service”, care leagă Asia de Marea Neagră, împreună cu alte nouă nave, avînd fiecare o capacitate de peste 6.700 TEU-uri şi care le-au înlocuit, anul trecut, pe cele de 5.000 TEU-uri. Portcontainerele care leagă Constanţa de Orientul Îndepărtat au fost concepute special pentru această linie. Avînd în vedere că limita de trecere prin strîmtoarea Bosfor este de 300 de metri, navele au fost proiectate cu doar doi centimetri mai puţin. Singurul care încalcă acestă regula este „MSC Stella”, care are 304 metri. După ce a descărcat aprox. 1.600 de containere cu mărfuri generale pentru România, „MSC Stella” a încărcat 1.861 containere şi a părăsit Portul Constanţa Sud – Agigea, ieri după-amiază, cu destinaţia Turcia. Potrivit directorului MSC România, Gheorghiţă Petrache, portcontainerul se va întoarce la Constanţa peste nouă săptămîni.