Cu ocazia Zilei Armatei Române, Forţele Navale organizează, săptămîna aceasta, în principalele porturi maritime şi fluviale, o serie de manifestări care constau în ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane de flori, activităţi cultural-artistice, simpozioane şi expoziţii. În garnizoana Constanţa vor fi organizate expoziţii de carte şi simpozioane pe diverse teme, la Cercul Militar Constanţa şi la Muzeul Marinei Române, \"Ziua Porţilor Deschise\" în Portul Militar Constanţa, la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale \"Amiral Ion Murgescu\" şi la Academia Navală \"Mircea cel Bătrân\", odată cu depunerea jurământului studenţilor de anul I, precum şi un spectacol festiv - \"Onor armiei române\", la Cercul Militar Constanţa. În Garnizoana Mangalia se va desfăşura \"Ziua Porţilor Deschise\" în Portul Militar Mangalia, precum şi un simpozion la Cercul Militar Mangalia. Şi în garnizoanele Brăila şi Tulcea va fi organizată câte o \"Zi a Porţilor Deschise\" în Portul Militar Brăila, respectiv în Portul Militar Tulcea, precum şi diferite simpozioane şi expoziţii de carte. În 25 octombrie, de Ziua Armatei României, vor fi organizate ceremonii militare şi religioase şi depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor români. Tot cu această ocazie, la bordul navelor militare maritime şi fluviale va fi arborat Marele Pavoaz.